"Am fost chemaţi să intervenim pentru un pacient care acuza colici abdominale. În cele din urmă a recunoscut că şi-a introdus din curiozitate un borcan în anus. A fost dus la Spitalul de Urgenţă şi a fost operat", a declarat medicul Mihai Polinschi, director Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi.
Doctorii s-au chinuit să găsească o soluţie pentru a extrage obiectul, însă singura posibilitate a fost intervenţia chirugicală.
"Deoarece poziţia în anus era prea avansată şi nu se putea extrage corpul pe unde a intrat, s-a luat decizia să fie operat sub anestezie generală. S-a extras cu succes corpul străin, iar acum se recuperează. Putea să moară dacă nu ajungea la spital în timp util deoarece orice astfel de operaţie e periculoasă. Mai exista riscul ca acest corp străin să se spargă şi apăreau alte leziuni foarte grave”, a precizat dr. Angel Trifan, medic coordonator UPU SMURD Spitalul de Urgenţă Galaţi.
Pacientul în vârstă de 32 de ani este acum sub observaţie
Doamne fereste...gay-ul naibii
RăspundețiȘtergerece nebun:)) nu ma mai mira nimic..:)
RăspundețiȘtergereii cu borcanu rau
RăspundețiȘtergeremacar era cu zacusca
haaaahahahaha..bn k nu a patit k ala care sia bagat in bund un borcan si sa spart borcanu..zici k ai venise ciclul..=)):))
RăspundețiȘtergerece panaram de om ..de naibi nu te ai dus la cineva sa iti bage o p...l sa vezi cum e ? k aia iese nu ramane blocata sau ai vrut sa vezi km e sa ai un borchan in fund?
RăspundețiȘtergeredupa cum se vede a fost introdus cu gura in sus...poate a vrut sa il umple..:))))))))))))
RăspundețiȘtergere